Toate definitiile
TÚRĂ1, ture, s. f. 1. Totalitatea salariaților care lucrează în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. și reg.) Rișcă. – Din fr. tour.
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah; turn (2). – Din fr. tour.
TÚRĂ s. 1. v. schimb. 2. v. tur. 3. raită, tur, (reg.) otrocol. (Fac o ~ prin oraş.)
TÚRĂ s. turn. (~ la jocul de şah.)
TÚRĂ1 s.f. 1. Rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. Tur (1). [< fr. tour].
TÚRĂ2 s.f. (Șah) Piesă în formă de turn; turn1 (2). [< fr. tour].
TÚRĂ1 s. f. 1. rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. tur (1). (< fr. tour)
TÚRĂ2 s. f. piesă în formă de turn la jocul de șah; turn1 (2). (< fr. tour)
túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.
TURÁ, turale, s. f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.
TURÁ2, turéz, vb. I. Tranz. A mări turația unui motor. (< turație)
turá (-ále), s. f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς, bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.
turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele
túra-vúra interj.
1) turá f. (turc. [d. pers.] tughra, pop. tura). Monograma (marca, emblema) sultanuluĭ pe monete [!] și acte. (Reprezenta la origine o mînă deschisă cu cele cincĭ degete). Fața moneteĭ, numită și pajură și arol. Jocu cu aruncarea banuluĭ în sus și în care cîștigĭ orĭ perzĭ [!] după fața pe care cade moneta: a juca ĭasîc și tura. Fam. Iscălitură: pune-țĭ turaŭa !
2) turá f. (turc. turá, fascicul, legătură. V. dura). Sec. 18. Fascicul, pachet: turaŭa de saftiene leochiĭ (Șăin.).
túra-vúra, V. dura-vura.