Toate definitiile

OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel.

OŢELÍ vb. 1. v. căli. 2. a căli, (reg.) a pânzui. (A ~ tăişul unui instrument metalic.)

OŢELÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.

oțelésc v. tr. (d. oțel; ceh. oceliti, d. ocel, oțel). Prefac feru în oțel călindu-l. Lipesc oțel la fer: oțelesc o sabie. Fig. Întăresc: îmĭ oțelesc inima și brațu pentru apărarea patriiĭ. V. refl. Mă întăresc: mă oțelesc în luptă. Iron. Beaŭ vin, trag la măsea.

oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă