Toate definitiile

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORÁ vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

A onora ≠ a dezonora

ONORÁ vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

ONORÁ vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)

*onoréz v. tr. (lat. honóro, -áre). Cinstesc, arăt cuĭva considerațiune și respect: a-țĭ onora părințiĭ, a onora virtutea. Fac onoare: oameniĭ marĭ onorează țara lor, încrederea luĭ te onorează. Acord ca o distincțiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezența ta. V. refl. Am onoare, mă simt onorat.

onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză