Toate definitiile

NĂVÁLĂ, năvale, s. f. 1. Faptul de a se îngrămădi (cu grabă) undeva; înghesuială, îmbulzeală; (concr.) mulțime de oameni sau de obiecte (în mișcare). ♦ Loc. vb. A da năvală = a năvăli. 2. Faptul de a se repezi undeva, spre sau în ceva; mișcare impetuoasă, fugă. ♦ Grabă, iuțeală, zor. ♦ (Adverbial) în chip năvalnic, impetuos. 3. Faptul de a se repezi la cineva cu intenții agresive. 4. Izbucnire, răbufnire (extrem de violentă); revărsare abundentă (și violentă). – Din năvăli (derivat regresiv).

NĂVÁLĂ s. v. asalt.

năválă f., pl. e (sîrb. navala, invaziune; rus. naval, neplăcere neașteptată. V. val 1). Atac subit, irupțiune, ĭuruș, șarjă. Invaziune, incursiune. A da năvală, a năvăli, a te repezĭ.

*șárjă f., pl. e (fr. charge, d. charger, a încărca). Atac impetuos în bătălie, maĭ ales cu călărimea. Semnal de șarjă: a suna șarja. – Curat rom. năvală.

năválă s. f., g.-d. art. năválei; pl. năvále