Toate definitiile
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.
NUMĂRĂTÓR adj. v. cash, gata, gheaţă, lichid, numerar, sunător.
NUMĂRĂTÓR s. v. numeral.
NUMĂRĂTÓR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].
NUMĂRĂTÓR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)
*contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.
numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.
numărătór1 (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri
numărătór2 (aparat) s. n., pl. numărătoáre