Toate definitiile

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.

NORÓC s., interj. 1. s. şansă, (înv. şi pop.) norocire, strişte, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă. (Lipsit de ~; ~ul lui a fost acela ca....) 2. s. v. fericire. 3. interj. ferice!, halal! (~ de voi!) 4. s. v. soartă.

Noroc ≠ ghinion, nenoroc, nenorocire

noróc (noroáce), s. n. – 1. Șansă, fericire. – 2. Întîmplare, hazard. – Sl. narokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 32), cf. sb., cr., pol. narok. – Der. noroceală (var. norocire), s. f. (soartă, noroc); noroci, vb. (a face fericit); norocos, adj. (fericit, cu noroc); nenoroc, s. n. (nenorocire); nenoroci, vb. (a pierde, a distruge, a ruina; a silui); nenorocos, adj. (fără noroc).

noróc și (vest) năróc n., pl. oace (vsl. na-rokŭ, hotărîre, soartă, d. rešti-rekon, a zice, a vorbi; sîrb. narok, soartă; pol. narok, într’adins. V. ob-roc, pro-roc, so-roc). Soartă fericită, fericire: Ce noroc pe el! Noroc să dea Dumnezeu ! Soartă bună saŭ rea: așa ĭ-a fost norocu. La noroc (saŭ și: într’un noroc), la întîmplare, în bobote: am ochit la noroc, și tot am nimerit ! A avea noroc, a avea parte de fericire. Bată-te norocu !, formulă de blestem glumeț egală cu: să fii fericit ! V. orînd, ursită.

noróc s. n., pl. noroáce