Toate definitiile

MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

MONOTONÍE s. uniformitate. (~ vieţii cuiva.)

MONOTONÍE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lipsă de varietate în ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].

MONOTONÍE s. f. însușirea de a fi monoton; lipsă de varietate. (< fr. monotonie)

*monotoníe f. (vgr. monotonia). Caracteru de a fi monoton: monotonia unuĭ cîntec. Fig. Prea mare uniformitate, lipsă de varietate: monotonia unuĭ discurs, uneĭ vĭețĭ.

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. mono­toníei; pl. monotoníi, art. monotoníile