Toate definitiile
MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
MÁRMURĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, porţelan, pustulă, malignă.
MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)
mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri
MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.
MÁRMURĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, porţelan, pustulă, malignă.
MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)
marmúră (mármuri), s. f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var. marmoră, (înv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmură. Lat. marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. mármol, port. marmore. Der. din gr. μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai puțin probabilă. Nu e cuvînt popular, dar apare din sec. XVII. – Der. (în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl. mărmurisi, calabr. ammarmurare; mărmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo.
mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri
mármură și (lit.) -oră f., pl. ĭ (lat. marmor, d. vgr. mármaros; it. marmo, pv. marme, fr. marbre, sp. mármol, pg. marmore). Un fel de peatră [!] văroasă foarte dură (în general albă) care se poate cĭopli și netezi și din care se fac statue ș. a. Statuă saŭ alt obiect de marmură. A rămînea [!] de marmură, a rămînea înmărmurit, împetrit, înlemnit. – În L. V. marmure (art. mármurea). Și m.: stîlpiĭ și mármuriĭ (Dos.).