Toate definitiile

MÁRMORĂ s.f. v. marmură.

MÁRMORĂ s. f. v. marmură.

MÁRMORĂ s. f. v. marmură.

MÁRMORĂ s.f. v. marmură.

mármură și (lit.) -oră f., pl. ĭ (lat. marmor, d. vgr. mármaros; it. marmo, pv. marme, fr. marbre, sp. mármol, pg. marmore). Un fel de peatră [!] văroasă foarte dură (în general albă) care se poate cĭopli și netezi și din care se fac statue ș. a. Statuă saŭ alt obiect de marmură. A rămînea [!] de marmură, a rămînea înmărmurit, împetrit, înlemnit. – În L. V. marmure (art. mármurea). Și m.: stîlpiĭ și mármuriĭ (Dos.).

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].

MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză