Toate definitiile

IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ.

IZVÓR s. 1. (reg.) cişmea. (Un ~ cu apă lină.) 2. obârşie, (rar) sursă, (înv.) fântână, scăturină, sorginte. (La ~ul Oltului.) 3. sursă. (Un ~ de lumină.) 4. v. act. 5. informaţie, sursă. (Studiu bazat pe ~oare bogate.) *6. (fig.) germen, sămânţă, sursă. (~ul dragostei lor.)

IZVÓR s. v. cauză, considerent, început, mobil, motiv, obârşie, origine, pricină, prilej, provenienţă, raţiune, sursă, temei.

izvór (-óare), s. n. – 1. Fîntînă, apă subterană care țîșnește. – 2. Pîrîu. – 3. Origine, început, obîrșie, proveniență. – 4. Sursă, document original. – 5. (Arg.) Apă de colonie. – Mr., megl. izvor. Sl. (bg., sb., cr., slov.) izvorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; Tiktin; DAR). – Der. izvorî, vb. (a țîșni apa din pămînt; a proveni; a se arăta), cf. sl. izvirati.

izvór n., pl. oare (vsl. iz-vorŭ, fîntînă; bg. sîrb. izvor. V. var, samovar). Locu de unde ĭese apă din pămînt, de unde încep a curge rîurile. Șipot, loc de unde ĭese (țîșnește) apă: mă duc la izvor să ĭaŭ apă. Fig. Origine, început, principiŭ, cauză: invidia e izvoru multor rele. Depozit, comoară: acest om e un izvor de bunătate, de glume. Pl. Documente, texte originale, inscripțiunĭ: izvoarele filologiiĭ româneștĭ. A ști un lucru din izvor sigur, din sorginte sigură, de la un loc orĭ de la o persoană sigură, serioasă. Izvoru tămăduiriĭ, o sărbătoare mobilă în Vinerea din săptămîna Pașteluĭ.

izvór s. n., pl. izvoáre