Toate definitiile

IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic care are în frunte un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

IMPÉRIU s. (IST.) 1. împărăţie, (pop.) crăie, (înv.) crăime. 2. Imperiul otoman = Poartă, (fig.) semilună.

IMPÉRIU s.n. 1. Monarhie condusă de un împărat. 2. Teritoriu care cuprinde un stat dominant și regiunile controlate de acesta. 3. (Rar) Conducere, comandă. ◊ Sub imperiul... = sub stăpânirea..., sub dominația... [Pron. -riu. / < lat. imperium].

IMPÉRIU s. n. 1. stat monarhic condus de un împărat. 2. teritoriu, stat dominant și regiunile cotropite de acesta. 3. sub imperiul... = sub stăpânirea..., sub influența..., determinat de... (< lat. imperium)

*Otomán (Imperiul ~) s. propriu n.

*impériŭ n. (lat. imperium, d. ímpero, -áre, a porunci). Împărăție, stat guvernat de un împărat, considerat ca superior regatuluĭ și supus unor legĭ maĭ absolute. (În Europa, pînă la 1919, era un imperiŭ absolut: Rusia, și treĭ constituționale: Germania, Austria și Turcia). Comandament, autoritate: a exercita un imperiŭ despotic. Forță, putere: a fi supt [!] imperiu friciĭ. – Imperiu roman, fundat [!] de Aŭgúst (29 în ainte [!] de Hristos) și împărțit la moartea luĭ Teodosiŭ (395 după Hr.) în doŭă: Imperiu de Orient saŭ Bizantin, care a subsistat [!] pînă la cucerirea Constantinopoluluĭ de Turcĭ (1453). Imperiu romano-germanic, numit și sfînt, fundat de Otone (962), desființat pin [!] abdicarea împăratuluĭ austriac Francisc II (1806) și reconstituit la 1871 de regele Prusiiĭ Wilhelm III în urma înfrîngeriĭ suferite de Francia. Imperiu latin, fundat la Constantinopol la 1204 de Balduin de Flandra, șefu cruciaților, distrus la 1261. Imperiu româno-bulgăresc, un stat format în sec. XII pin unirea Românilor cu Bulgariĭ și desființat după lupta de la Cosova [!], cu Turciĭ (1389). Imperiu ceresc, imperiu chinezesc. – Stilu imperiuluĭ (fr. empire) e stilu domniiĭ luĭ Napoleon I. Chear [!] de la Revoluțiune, grație unuĭ studiu maĭ adînc al antichitățiĭ și influențeĭ particulare a pictoruluĭ David, arta decorativă, deja simplificată la sfîrșitu domniiĭ luĭ Ludovic XVI, s´a caracterizat pin contururĭ și profilurĭ maĭ cumpătate și maĭ severe. Zidurile fură ornate cu fresce. Scaunele, mesele și alte mobile luară forme imitate după cele antice. Această pseŭdoantichitate, redată în lemn de mahon garnisit cu bronzurĭ aurite, fu adoptată de Napoleon și constitui stilu imperiuluĭ. Arhitecțiĭ Percier și Fontaine îndreptară în această direcțiune mobilarea rezidențelor imperiale. Stilu imperiuluĭ, cu toată rigiditatea luĭ, nu e lipsit de oare-care măreție.

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)