Toate definitiile

HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Din lat. volvere.

HOLBÁ vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgâi, (pop. şi fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboşa, a (se) bolboşa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgâmboia. (A-şi ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgâi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ aşa la mine?)

A holba ≠ a miji

holbá (holbéz, holbát), vb. – A face ochii mari, a se zgîi. – Var. (în)holbi, înholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvĕre (Tiktin; DAR; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicată; cf. volbură. Ar putea fi și o creație expresivă, paralelă cu bulb(uc)a. Așa cum este holboacă față de bolboacă și holboană față de bolboană. – Der. holban, s. m. (persoană care se lasă surprinsă cu ușurință); ghiolbană, s. f. (femeie cu ochii mari).

holbéz v. tr. (ca și în-volb. V. volbură, boltă. Cp. cu hulpe, hultur). Est. Deschid (boldesc, bolovănesc) ochiĭ prea tare de frică, de mirare orĭ de prostie: a holba ochiĭ. – Și înholbez (Trans.). În Suc. (Șez. 32, 110) mă holbez, mă mir tare.

holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză