Toate definitiile
FERÍCE s. v. aglică, fericire.
Ferice ≠ neferice
FERÍCE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.
feríce adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.
feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!
FERÍCE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.
FERÍCE adj. invar. v. fericit.
FERÍCE interj. v. noroc!
Ferice ≠ neferice
feríce adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.
feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!
feríce1 adj. invar.
feríce2 (înv.) s. f., art. ferícea