Toate definitiile

EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

EXISTÉNŢĂ s. 1. (FILOZ.) fiinţă. 2. (FILOZ.) realitate. 3. trai, viaţă, zile (pl.), (înv. şi pop.) petrecere, vieţuire, (pop. şi fam.) veac, (înv.) petrecanie. (~ lui se scurgea în linişte.) 4. (fig.) pâine. (Cum îşi câştigă ~?) 5. v. prezenţă. (S-a semnalat ~ lor la mari adâncimi.)

Existenţă ≠ inexistenţă

EXISTÉNȚĂ s.f. 1. Noțiune filozofică care desemnează natura, materia, realitatea obiectivă, tot ceea ce există; faptul de a exista. ♦ Viață. 2. Mijloacele de trai. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existence, lat. existentia].

EXISTÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viață. 2. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă. ♦ ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială și cea spirituală a vieții sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)

*existénță f., pl. e (d. existent; fr. existence. V. sub-sistență). Starea lucruluĭ care există. Vĭață: lupta pentru existență. Pozițiune, fel de vĭață: a avea o existență asigurată. – Ob. egz- (după fr.). V. ființă.

existénță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. existénței; pl. existénțe