Toate definitiile
GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., GROTÉSC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.
GROTÉSC adj. v. buf.
Grotesc ≠ sublim
GROTÉSC s.n. (Poligr.) Literă de tipar fără piciorușe, formată din combinații cu arce și segmente de dreaptă. [< fr. grotesque].
GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peșteră].
GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)
*grotésc, -éscă adj., pl. f. ștĭ și sce (it. grottesco, d. grotta, grotă, săpătură, cum se numeaŭ ruinele palatuluĭ luĭ Titu dezgropate la Roma și pe aĭ căror părețĭ [!] eraŭ caricaturĭ). Ridicul pin [!] aspect orĭ pin mișcărĭ. S. n. Ceĭa ce e grotesc. – Ca adv. grotește.
grotésc1 adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști
grotésc2 s. n.