Toate definitiile
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.
ELEBÓR s. v. spânz.
ELEBÓR s.m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; (pop.) spânz. [< fr. ellébore].
ELEBÓR s. m. plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii; spânz. (< fr. ellébore)
*elébor și -ór m. (lat. [h]elléborus, d. vgr. ῾elléboros. V. aleur). Bojățel, cu[t]curig, spînz, zîrnă, o plantă ranunculacee ale căreĭ rădăcinĭ, după ceĭ vechĭ, ar vindeca nebunia (helléborus niger, odórus, dumetórum și purpuráscens). Aceste rădăcinĭ s´aŭ întrebuințat ca purgativ pînă nu de mult, ĭar poporu tratează cu ele dalacu la vite. – În Trans. și ĭarba nebunilor.