Toate definitiile
ECHIVÓC, -Ä‚, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înÈ›elesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situaÈ›ie ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbaÈ›iilor asupra comunicaÈ›iilor prin canale, exprimând cantitatea de informaÈ›ie care rămâne netransmisă din cauza perturbaÈ›iilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
ECHIVÓC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ul unei exprimări.) 3. adj. v. neclar. 4. adj. v. confuz. 5. adj. v. dubios.
Echivoc ≠neîndoielnic, univoc
ECHIVÓC, -Ä‚ adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acÈ›iune, o purtare etc.) ÃŽndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziÈ›ie cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situaÈ›ie neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].
ECHIVÓC, -Ä‚ I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziÈ›ie cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbaÈ›iilor asupra comunicaÈ›iilor prin canale, reprezentând cantitatea de informaÈ›ie care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)
*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, È™i vox, voce). Cu doÅă înÈ›elesurÄ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urÄ. Frază cu doÅă înÈ›elesurÄ, confuziune, situaÈ›iune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. ÃŽn mod echivoc.
echivóc1 adj. m., pl. echivóci; f. echivócă, pl. echivóce
echivóc2 s. n., pl. echivócuri
ECHIVÓC, -Ä‚, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înÈ›elesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situaÈ›ie ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbaÈ›iilor asupra comunicaÈ›iilor prin canale, exprimând cantitatea de informaÈ›ie care rămâne netransmisă din cauza perturbaÈ›iilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
ECHIVÓC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ul unei exprimări.) 3. adj. v. neclar. 4. adj. v. confuz. 5. adj. v. dubios.
ECHIVÓC, -Ä‚ adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acÈ›iune, o purtare etc.) ÃŽndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziÈ›ie cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situaÈ›ie neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].
ECHIVÓC, -Ä‚ I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziÈ›ie cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbaÈ›iilor asupra comunicaÈ›iilor prin canale, reprezentând cantitatea de informaÈ›ie care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)
*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, È™i vox, voce). Cu doÅă înÈ›elesurÄ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urÄ. Frază cu doÅă înÈ›elesurÄ, confuziune, situaÈ›iune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. ÃŽn mod echivoc.