Toate definitiile

DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătáte (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate).

DREPTÁTE s. 1. echitate, justiţie, (înv.) lege. (Luptă în numele ~ăţii.) 2. v. justeţe.

DREPTÁTE s. v. acţiune, cauză, judecată, proces.

Dreptate ≠ nedreptate, neechitate

dreptáte f. Justiție: a cere, a da dreptate. A avea dreptate, a fi așa cum zicĭ tu. Aĭ dreptate, bine zicĭ, în adevăr!

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți