Toate definitiile

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

DISJÚNGE vb. v. disocia.

DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns