Toate definitiile

fúndă (fúnde), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure. – 2. Panglică, nod sau legătură de panglici. – Var. funtă. Mr. fundă. Ngr. φοῦντα (Meyer, Neugr. St., IV, 71; Pascu, I, 89; Gáldi 192), cf. alb. funda, bg. funda (Bernard 44).

FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.

fúndă și (Munt.) fúntă f., pl. e (ngr. funda [scris fúnta], moț, cĭucure, d. turc funda, tufiș). Fĭonc. Mar. (fundă). Frînghia care susține o amtenă saŭ rîdică [!] o pînză (și fungă, pl. ĭ).

fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde

FUNDÁ vb. v. înfiinţa.

A funda ≠ a lichida

FUNDÁ vb. I. tr. A pune bazele; a întemeia, a înființa, a institui. [Var. fonda vb. I. / < lat. fundare, cf. fr. fonder].

FUNDÁ vb. tr. 1. a pune bazele, a realiza fundația. 2. a întemeia afirmații, teorii etc. pe argumente, pe probe; a înființa, a institui. (< fr. fonder, lat. fundare)

*fundéz v. tr. (lat. fundare, d. fundus, fund). Așez fundamentu, pun temelia uneĭ construcțiunĭ. Fig. Stabilesc, instituĭ, întemeĭez, înființez: a funda o universitate, o religiune. Sprijin cu probe: a funda o acuzațiune pe fapte probate. – Fals fondez (fr. fonder).