Toate definitiile
OBLIGATIVITÁTE s. f. Caracter a ceea ce este obligatoriu. – Din obliga.
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o acoperi de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar.
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at.
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis.
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fr. obsédant.
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda.
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical.
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel.
OCÂRMUÍ, ocârmuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A cârmui, a conduce, a guverna; a administra. [Var.: otcârmuí vb. IV.] – Cf. sl. ocrŭmiti.
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc., cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor.
OCHEÁN1, ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an.
OCHEÁN2 s. m. v. ocheană.
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1.
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor.
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți] – Ocnă + suf. -iță.
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”.
OCROTÍRE, ocrotiri, s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri luate de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti.
ÓCRU s. n. 1. Varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele. 2. Vopsea preparată din ocru (1). 3. (Adesea adjectival) Culoare galbenă-brună. – Din fr. ocre.
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal.
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode.
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent.
ODORÁNT, -Ă, odoranți, te, adj. Care răspândește un miros plăcut; parfumat, mirositor, odorifer, odoriferant. ♦ (Tehn.; despre unele substanțe) Care conține odorizanți. – Din fr. odorant.
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande.
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset.