Toate definitiile

OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] -Din fr. obséquiosité.

OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer.

OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant.

OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a-] – V. obstrua.

OBSTRUÁT, -Ă, obstruați, -te, adj. (Med.; despre canale, vase de sânge) Care este astupat, prin care nu mai poate circula sângele în mod normal. [Pr.: -stru-at] – V. obstrua.

OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează, obstruant. – Din fr. obstructeur.

OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.

OCLUSÍVĂ, oclusive, adj.f. (În sintagma) Consoană oclusivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Var.: ocluzívă adj.f.] – Din fr. occlusive.

OCLUZÍVĂ, ocluzive, adj. V. oclusivă.

ODÍHNĂ, (3) odihne, s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul refacerii și al întăririi forțelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ◊ Casă de odihnă = clădire în localitățile balneare sau climaterice în care oamenii își petrec concediul de odihnă. Odihnă activă = repaus realizat prin practicarea unei activități sportive în limitele în care nu provoacă oboseală. ◊ Fără odihnă = a) loc. adj. care este în continuă mișcare, în veșnic neastâmpăr; neastâmpărat; b) loc. adv. mereu, neîncetat. ◊ Expr. (Înv.) A pune (cuiva) odihnă sau a lăsa (ceva) în odihnă = a înceta de a mai întrebuința (un obiect); a întrerupe (o acțiune). ♦ Somn². 2. Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. ♦ (Adesea determinat prin „de veci” sau „veșnică”) Moarte; p. ext. mormânt. 3. (Concr.) Platformă orizontală plasată după o serie de trepte ale unei scări, fie pentru odihnă (1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [Var.: (reg.) hodínă, odínă s. f.] – Din odihni (derivat regresiv).

ODIHNÍ, odihnesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A întrerupe temporar o activitate pentru a-și recâștiga energia, pentru a se reface; a se afla, a fi în repaus. ◊ Loc. adv. Pe odihnit(e) = a) după un interval de odihnă, fără oboseală; fără zor, comod; b) în liniște, în tihnă. ♦ Tranz. A lăsa să stea la odihnă (1); a pune la repaus; a da, a oferi cuiva odihnă; p. ext. a adăposti, a găzdui. 2. Refl. și (rar) intranz. A se reface prin somn; a dormi. 3. Intranz. și refl. A fi mort; a zăcea în mormânt. ◊ Expr. (Tranz.) Domnul (sau Dumnezeu) să-l odihnească (în pace), formulă prin care se invocă îndurarea lui Dumnezeu pentru cei morți. 4. Refl. (Înv.) A se potoli, a se calma, a se liniști. 5. Refl. și tranz. A (se) sprijini, a (se) rezema. 6. Refl. și intranz. Fig. A sta undeva, a-și avea locul, a fi situat undeva. [Formă gramaticală (în loc.): odihnite. – Var.: (reg.) hodiní, odiní vb. IV.] – Din bg. otdihna.

ODIHNÍT, -Ă, odihniți, -te, adj. 1. Care și-a refăcut și și-a întărit puterile (prin somn² sau prin întreruperea temporară a activității). 2. (Înv.) Liniștit, calm; mulțumit, satisfăcut. [Var.: (reg.) hodinít, -ă adj.] – V. odihni.

ÓBĂR s. m. v. ober.

ODINÍ, odinesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Reg.) V. odihni.

ODOLEÁN, odoleni, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una servește la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietăți sedative; valeriană (Valeriana officinalis). [Var.: odoleánă s. f., hodoleán s. m.] – Din ucr. odoljan.

ODOLEÁNĂ, odolene, s. f. V. odolean.

ODOROGÍT, -Ă, odorogiți, -te, adj. V. hodorogit.

OENOLOGÍE s. f. v. enologie.

OFIDÍSM s. n. (Med.) Otrăvire cu venin de șarpe. – Din fr. ophidisme.

OFIOLATRÍE s. f. Adorare, cult al șerpilor (la unele popoare). [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtrie.

OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre.

OGEÁC, ogeacuri, s. n. V. hogeag.

ÓJĂ, oje, s. f. Lac de unghii. – Cf. tc. oğmak „a lustrui”.

OLEFÍNĂ, olefine, s. f. (Chim.) Alchenă. – Din fr. oléfines.

OLÉUM, s. n. Amestec de acid sulfuric concentrat și anhidridă sulfurică. [Pr.: -le-um]. – Din fr. oléum

OLIGOFRÉN, -Ă, oligofreni, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de oligofrenie. – Din fr. oligophrène.

OLOCÁUST, olocausturi, s. n. V. holocaust.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

OMEOMORFÍSM s. n. V. homeomorfism.

OMÉRIC, -Ă, omerici, -ce, adj. V. homeric.