Toate definitiile
CURAÇÁO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: cürasáo] – Cuv. fr.
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical constând din aplicarea metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura.
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) scăpa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat.
CURĂȚÁRE, curățări, s. f. Acțiunea de a (se) curăța și rezultatul ei. [Var.: curățíre s. f.] – V. curăța.
CURĂȚÁT s. n. Faptul de a (se) curăța. [Var.: curățít s. n.] – V. curăța.
CURĂȚĂTORÍE, curățătorii, s. f. 1. Atelier în care se curăță (chimic) obiecte de îmbrăcăminte sau de uz casnic confecționate din țesături; spălătorie chimică. 2. Atelier în care se efectuează curățarea pieselor turnate. [Var.: curățitoríe s. f.] – Curățat + suf. -orie.
CURĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ea, -ică.
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie.
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie.
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare.
CURĂȚÍT s. n. v. curățat.
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor.
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie.
CÓLA2, cóle, s. f. 1. Băutură răcoritoare cu extract de cola1. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cola2 (1). – Din engl. [coca]cola.
COLONÉL1, colonei s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad.. – Din fr. colonel.
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. [Scris și: controller] – Din engl. controller.
CORAPÓRT, coraporturi, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad).