Toate definitiile
GÂTLÉJ, gâtlejuri, s. n. Partea interioară a gâtului (1), cuprinzând faringele cu esofagul și laringele cu traheea; beregată, gâtiță, înghițitoare. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -ej.
GÂTÓS, -OÁSĂ, gâtoși, -oase, adj. (Rar) Cu gâtul (1) lung. – Gât + suf. -os.
GÂTUÍ, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.
GÂTUÍRE, gâtuiri, s. f. Acțiunea de a (se) gâtui și rezultatul ei; sugrumare. – V. gâtui.
GÂTUITÚRĂ, gâtuituri, s. f. Parte, zonă, porțiune mai îngustă din ceva. [Pr.: -tu-i-] – Gâtui + suf. -tură.
GÂZĂ, gâze, s. f. Nume generic dat insectelor mici zburătoare. – Probabil formație onomatopeică.
GÂZULÍȚĂ, gâzulițe, s. f. Diminutiv al lui gâză; gâzuță. – Gâză + suf. -uliță.
GÂZÚȚĂ, gâzuțe, s. f. Diminutiv al lui gâză; gâzuliță. – Gâză + suf. -uță.
GEÁBA adv. (Pop.) în zadar, zadarnic, degeaba. – Din tc. caba.
GEAC, geacuri, s. n. (Mar.) Pavilion național ridicat la prora navelor militare. [Var.: jack s. n.] – Din engl. jack.
GEÁCĂ, geci, s. f. V. giacă.
GEALÁT, gealați, s. m. 1. (înv.) Călău, gâde. 2. (De obicei peior. sau fam.) Om voinic, zdravăn (și violent). – Din tc. cellât.
GEÁLĂ, geale, s. f. Dispozitiv mecanic folosit în operația de săpare a sondelor de petrol. – Et. nec.
GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din magh. gyaló.
GEAM, geamuri, s. n. 1. Placă de sticlă care se fixează în pervazurile (ori cercevelele) ferestrelor sau ale ușilor și care permite să străbată lumina în interiorul unei încăperi. ♦ Bucată de sticlă care se fixează în rama ceasornicelor, a ochelarilor etc. 2. P. gener. Fereastră. – Din tc. cam.
GEAMÁLĂ, geamale, s. f. Păpușă foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu două capete și patru mâini, folosită în trecut în spectacolele populare de bâlci. – Din tc. cemal [oyunu].
GEAMANDÁN, geamandane, s. n. V. geamantan.
GEAMANDÚRĂ, geamanduri, s. f. Corp plutitor făcut din tablă, din lemn etc. și ancorat pe fundul unei ape, care indică diverse restricții de navigație. – Cf. ngr. simandhúra.
GEAMANTÁN, geamantane, s. n. Cufăr portabil din piele, carton, material plastic etc., în care se pun lucrurile necesare pentru călătorie; valiză. [Var.: (reg.) geamandán s. n.] – Din tc. camadan, ngr. tzamandáni.
GEAMANTĂNÁȘ, geamantănașe, s. n. Diminutiv al lui geamantan. – Geamantan + suf. -aș.
GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Care a fost născut odată cu altă ființă și de către aceeași mamă sau femelă. ♦ (Pop.; substantivat, m. pl. art.) Constelație care aparține Căii-Laptelui, formată din două stele principale (numite Castor și Polux) și un număr de stele mai puțin strălucitoare. ♦ (Despre plante) Care are două tulpini crescute din aceeași rădăcină; (despre fructe) crescute lipite câte două. 2. (Anat.; în sintagma) Mușchii gemeni = mușchii, dispuși pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gémen, -ă adj.] – Lat. geminus.
GEÁMĂT, gemete, s. n. Sunete nearticulate scoase de o ființă care simte o durere (fizică sau morală). ♦ Fig. Freamăt, murmur, vuiet (al unor elemente ale naturii). [Var.: gémăt, gémet s. n.] – Lat. gemitus.
GEAMBARÁLE s. f. pl. V. geamparale.
GEAMBÁȘ, geambași, s. m. Persoană care vinde cai sau mijlocește vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.
GEAMBAȘÍE, geambașii, s. f. (Rar) Geambașlâc. – Geambaș + suf. -ie.
GEAMBAȘLÂC, geambașlâcuri, s. n. Meseria de geambaș; geambașie. – Din tc. cambazlik.
GEAMBLÁC, geamblacuri, s. n. Ansamblu format din mai mulți scripeți ficși și o ramă, montat pe turla unei sonde. – Probabil din n. pr. James Blake (numele unei firme englezești, care figura pe dispozitivul de pe turla sondelor), apropiat prin etimologie populară de geam.
GEAMGÍU, geamgii, s. m. Persoană care montează sau vinde geamuri. – Din tc. camci.
GEAMÍE, geamii, s. f. Construcție destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât moscheea. – Din tc. cămi.
GEAMLÂC, geamlâcuri, s. n. Perete format din geamuri fixate pe un schelet metalic sau de lemn. ♦ Coridor, verandă, încăpere închisă spre exterior cu un astfel de perete. – Din tc. camlic.