Toate definitiile

GĂRDUÍT, -Ă, gărduiți, -te, adj. (Rar; despre locuri, terenuri) împrejmuit cu gard (1). – V. gărdui.

GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

GĂRGĂRIȚĂ (GĂRGĂRÍȚĂ), gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. – Cf. scr. grgarica.

GĂRGĂÚN, gărgăuni, s. m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretenții nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gărgăúne s. m.] – Et. nec.

GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

GĂSÉLNIȚĂ¹, găselnițe, s. f. Fluture mic, de culoare roșie-cenușie cu cercuri albe, ale cărui larve rod fagurii de miere; molia-stupilor (Galleria melonella). – Din bg. găsenica „omidă” (după derivatele în -elniță).

GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĩ.

GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A (se) pregăti pentru o acțiune, de obicei pentru o deplasare. 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

GĂTÁ vb. I. v. găti.

GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

GĂTÁT, -Ă, gătați, -te, adj. v. gătit.

GĂTÍT¹ s. n. Acțiunea de a (se) găti, gătire; (în special) preparare a mâncării. – V. găti.

GĂTÍT², -Ă, gătiți, -te, adj. 1. Care este îmbrăcat frumos, îngrijit, dichisit, împodobit. 2. (Despre mâncăruri) Care este preparat, pregătit (la foc). 3. (Reg.) Sfârșit, isprăvit. [Var.: (reg.) gătát, -ă adj.] – V. găti.

GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

GĂUNOȘITÚRĂ, găunoșituri, s. f. (Rar) Gaură, scobitură; scorbură. [Pr.: gă-u-. – Var.: găunoșătúră s. f.] – Găunoși + suf. -tură.

GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v.găunoșitură.

GĂUREÁ, GĂURÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora, a borteli, a borti. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

GĂURÍT¹ s. n. Găurire. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat², bortelit, bortit. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. Haină găurită. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.