Toate definitiile

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNÁ vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. şi reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.

A condamna ≠ a dezvinovăţi, a graţia, a ierta

CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrânge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condámn. / < fr. condamner].

condamná (condámn, condamnát), vb. – 1. A pronunța o condamnare. – 2. A învinui, a blama. – 3. A bloca. Lat. condemnare (sec. XIX), cu vocalismul din fr. condamner. – Der. condamnabil, adj. (reprobabil); condamnați(un)e, s. f. (condamnare).

CONDAMNÁ vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner)

*condámn și condémn, a -á v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamnă, să condemne. V. damnez, indemnitate). Osîndesc, pronunț o sentență contra cuĭva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut [!] fără speranță: un bolnav condamnat de medicĭ. Astup, încuĭ pe tot-de-a-una: a condamna o ușă. Reduc, oblig: condamnat la tăcere.

condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă