Toate definitiile

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ vb. 1. a reuşi, (franţuzism) a parveni, (înv. şi pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. şi Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru ...) 2. v. prinde. 3. v. reuşi.

A izbuti ≠ a eşua

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin [!].

izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă