Toate definitiile

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNŢĂ s. v. chibzuială.

Chibzuinţă ≠ nechibzuinţă

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.

chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței