Toate definitiile
CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.
CAPÉLĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)
CAPÉLĂ s. v. fanfară, muzică.
capélă, capéle, s.f. (înv., pop. și fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.
CAPÉLĂ1 s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].
CAPÉLĂ2 s.f. (Rar) Trupă de cântăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].
capélă (capéle), s. f. – 1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.
capélă (capéle), s. f. – 1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).
CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)
CAPÉLĂ1, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).
*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat.
2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într' un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră [!] saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler].
CAPELÁ vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține. (< fr. capeler)
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Fr. capeler.
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză