Toate definitiile

USCĂTÚRĂ, uscături, s. f. 1. Creangă subțire și uscată. ♦ Așchie, surcea. 2. (Mai ales la pl.) Mâncare uscată, care se poate mânca rece (și fără o pregătire specială). ♦ Uscățea, v. uscățel (3). – Usca + suf. -ătură.

USCĂTÚRĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. vreasc. 2. (înv.) secătură. (Curăţă copacul de ~i.)

uscătúră s. f., g.-d. art. uscătúrii; pl. uscătúri

uscătúră f., pl. ĭ. Lucru uscat (lemn, pîne [!]): mĭ-am rupt dințiĭ în uscătura asta de pîne. Iron. Om uscățiv și urît: ce uscătură ! Pl. Mezelurĭ, mîncărĭ fără zeamă și care se pot mînca și fără farfurie (măsline, brînză, sardele ș. a.). Prov. Pădure fără uscăturĭ (lemne uscate) nu e, societate care să n´áĭbă și vre-un membru păcătos nu e. Olt. Uscățea. V. sorbitură, udătură.