Toate definitiile

CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska.

CALEÁŞCĂ s. (ieşit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Rus koljaska.

*caleașcă f., pl. ește, eștĭ și eșce, eșcĭ (fr. calèche, care, ca și it. calesse, calesso, vine d. ceh. kolesa, roate [!], trăsură, kolo, roată. D. fr. vine germ. kalesche, pol. kolasa, kolaska, rus. kolĕáska. Cp. cu patașcă, d. fr. patache. V. colnic și ocol). Sec. 19. Trăsură boĭerească de plimbare.

caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști

CALEÁSCĂ s. f. v. caleașcă.