Toate definitiile
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale de apă, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături intermitente, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz alimentar decorticat, din porumb sau din cartofi tăiați fin. – Et. nec.
FULG s. 1. (Transilv.) pihă. (Un ~ de pasăre.) 2. (MET.) (rar) puf, (prin Ban.) fluture. (Un ~ de zăpadă.)
fulg (fúlgi), s. m. 1. Mici cristale de apă care alcătuiesc zăpada. 2. Pană subțire și moale. – Identitatea semantică pare a indica faptul că este vorba de o var. de la floc (< lat. floccus), cu metateza (*folcus) și cu aceeași schimbare a finalei ca în stâng, vitreg. Nu par deloc probabile ipotezele emise de Pușcariu 665 și DAR, cf. REW 3554a, care pune în legătură acest cuvânt cu lat. fulgere „a străluci”; de Körting 3864, din lat. fluxus; și încă și mai puțin opinia lui Giuglea, Dacor., III, 626, care pleacă de la v.germ. vlügel (> germ. Flügel). – Der. fulguí, vb. (a ninge cu fulgi rari); fulguitúră, s. f. (ninsoare cu fulgi rari). – [3512]
fulg m. (cp. cu floc). O bucățică dintr´o pană saŭ o pană mică, cum aŭ păsările la pept [!]. Bucățică de lînă cît s´ar lua, de ex., într´un chibrit. Fir de zăpadă: ninge cu fulgĭ marĭ. Spălat fulg (adică ca fulgu), foarte alb. L-a bătut de ĭ-a mers (saŭ curs) fulgiĭ, l-a bătut tare.