Toate definitiile

BEȘLÍU, beșlii, s. m. Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Din tc. beșli.

BEȘLÍU, beșlii, s. m. (Înv.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Tc. beșli.

beșlíŭ m. (turc. bešli, călăreț din garda viziruluĭ). Vechĭ. Soldat de cavalerie ușoară la Turcĭ. În Moldova călăraș Turc orĭ Tătar care făcea serviciu de curier la Constantinopole orĭ Crimeĭa și făcea parte dintr’un corp pus supt comanda mareluĭ postelnic. În Țara Romînească, călăraș de elită dintr’un corp de 200 de oameni înființat de Mihaĭ Viteazu împreună cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc orĭ Tătar întreținut de domn ca să împedece neorînduĭelile Turcilor în țările româneștĭ. Slujitor în general. (Turc orĭ creștin). După Zaveră, soldat turcesc lăsat ca jandarm (cîte unu cu 10 neferĭ în fiecare plasă, cîte o beșleagă cu 50 de neferĭ în orașele principale și cîte o beșleagă în Iașĭ și Bucureștĭ). Fig. Jăfuitor, prădător.

beșlíu (înv.) s. m., art. beșlíul; pl. beșlíi, art. beșlíii (-li-ii)