Toate definitiile
RATĂ DE ASIGURÁRE s. v. primă de asigurare.
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. – Din germ. Rate.
RÁTĂ s. 1. (rar) tranşă, (pop.) câşti, (înv.) soroc. (A restituit suma în două ~.) 2. (FIN.) procent. (~ a scontului, a dobânzii.) 3. v. curs.
RÁTĂ s.f. 1. Fiecare dintre părțile în care se eșalonează o sumă de bani sau o obligație de altă natură pentru a fi achitată sau distribuită treptat la anumite termene. 2. Raport (procentual), procent (al scontului, al dobânzii etc.). ♦ Rata plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capitalul variabil; rata profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. [Pl. -te. / < germ. Rate].
RÁTĂ s. f. 1. fiecare dintre părțile în care se eșalonează o datorie sau o altă obligație pentru a fi achitată sau distribuită treptat, la anumite termene. 2. raport, procent (al contului, al dobânzii etc.). ♦ a plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capacitalul variabil; ♦ a profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. (< germ. Rate)
rátă (ráte), s. f. – Termen, soroc, parte dintr-o sumă care se plătește în mai multe rînduri. Germ. Rate (Candrea), cf. it. rata › ngr. ράτα (Meyer, Neugr. St., IV, 75).
*rátă f., pl. e (it. rata, rată, lat. ratus, rata, socotit, fixat, pro rata parte, proporțional; germ. rate). Cîșt. O parte din preț orĭ din suma datorită [!]: librar care vinde în rate. V. anuitate.
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
URZICA-RÁŢEI s. v. măcrişul, calului, ştevie.
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, scr. raca.
RÁŢĂ s. v. ploscă, urinar.
RAŢĂ MÍCĂ s. v. sarselă.
ráță (ráțe), s. f. – Pasăre inotătoare cu ciocul lat și turtit. – Mr. rosă. Sl. (sb., slov. raca, bg. rĕca, sb. race), cf. alb. rosë (› mr.) mag. réce (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 310; Conev 54). Der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 16) sau din alb. (Philippide, II, 730) este improbabilă. – Der. rățoi, s. m. (masculul raței); rățoi, vb. refl. (a se răsti la cineva, a ridica vocea; a se făli, a face pe); rățoială, s. f. (umflare în pene, lăudăroșenie).
ráță f., pl. e și (est) rățĭ (sîrb. raca, nsl. raca, [de unde și ung. réce]; alb. rosă). Un fel de pasăre palmipedă domestică maĭ mică de cît [!] gîsca și cu botu lat (ánas): rața măcăĭește. Rața leșească, gotcă. Mers de rață, mers legănat, ca de om gras. A arunca cuĭva o rață în traĭstă (pin [!] aluz. la măcăitu trădător al rațeĭ), a răspunde la acuzațiunile saŭ ironiile cuĭva pintr´o [!] vorbă care să-l pună la locu luĭ orĭ să-l coste orĭ să-l compromită. – Rațele sălbatice îs maĭ micĭ de cît cele domestice și trăĭesc pe la noĭ în mare număr, maĭ ales pe lacurĭ. Oŭăle de rață îs maĭ marĭ și maĭ gustoase de cît cele de găină, ĭar coaja lor e verzuĭe, dar și albă une-orĭ. V. boboc.
ráță s. f., g.-d. art. ráței; pl. ráțe
ráță sălbátică s. f. + adj.
RÂŢĂ s. v. literă, slovă.
râță, râțe, s.f. (înv.) numele literei „r” din alfabetul chirilic; literă, slovă, buche; (ironic) învățătură.
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater.
RATÁ vb. v. pierde.
RATÁ vb. I. 1. tr. A scăpa, a pierde o ocazie, a da greș. ♦ A nu reuși, a nu izbuti în ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].
RATĂ DE ASIGURÁRE s. v. primă de asigurare.
RATÁ vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reuși, a da greș. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)
rádină f., pl. rădinĭ, ca străchinĭ (vsl. radina, cuv. cu înț. neșt. la Miklosich), Dun. Răgălie. Rădăcinĭ de arinĭ, de sălciĭ, de plopĭ care cresc pe mal. – Și rátină (Olt.)
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză