Toate definitiile
iépure (iépuri), s. m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne și blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s. f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s. f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepurește, adv. (ca iepurii); iepurar, s. m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s. f. (mulțime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s. f. (crescătorie de iepuri; lașitate); iepurăriță, s. f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine țig. yepuro (Wlislocki 92).
brấnză de iépure (lucru imposibil) (pop.) s. f. + prep. + s. m.
IARBA-IÉPURELUI s. v. susai, tremurătoare.
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
IÉPURE s. (ZOOL.; Lepus europaeus) (reg.) şoşoi, (glumeţ) urecheat.
UMBRA-IÉPURELUI s. v. sparanghel.
MĂCRIŞUL-IÉPURELUI s. v. măcriş.
OSUL-IÉPURELUI s. v. pojarniţă, sunătoare.
LĂPTUCA-IÉPURILOR s. v. sunătoare.
brấnza-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. brấnzei-iépurelui
ĭépure m. (lat. lĕpus, léporis, mrom. lĭépure, it. lepre, fr. lièvre, sp. liebre, pg. lebre). Un animal rozător erbivor cu urechile lungĭ, fricos și ĭute la fugă. Fig. Om fricos. A te linge ĭepuriĭ, a-țĭ fi foarte frig, a fi înghețat, așa în cît [!] nicĭ ĭepuriĭ nu se maĭ tem de tine. – Vechĭ scris și epure. V. mosc 2.
urechélniță și -érniță f., pl. e (d. ureche, fiind-că poporu crede că intră pin [!] urechĭ). Un insect [!] lung de vre-o doĭ centimetri și cu doŭă antene (ca un foarfece) la coadă (forficula auriculária). O plantă umbeliferă numită și urechea ĭepureluĭ (bupleurum rotundifolium). O plantă care crește pe stîncile văroase și acoperișurĭ (sempervívum tectórum), cu care poporu tratează boalele de urechĭ.
lábă-de-iépure (plantă) s. f., g.-d. art. lábei-de-iépure
iépure s. m., art. iépurele; pl. iépuri
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre