Toate definitiile

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.

ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonţul i s-a ~ adânc în corp.)

ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.

împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.

împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu´mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.

împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă

IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

IMPLANTÁ vb. v. băga, insera, împlânta, înfige, vârî.

IMPLANTÁ vb. I. tr. A insera, a fixa în; a introduce; a împlânta. [< fr. implanter].

IMPLANTÁ vb. tr. a insera, a fixa în. ◊ a amplasa (o clădire etc.). ◊ a introduce sub piele un medicament sau țesut, care se resoarbe treptat. (< fr. implanter)

*implantéz v. tr. (lat. implantare, d. in, în, și planta, plantă. V. împlînt). Plantez, înfing un lucru într´altu: a implanta un cuțit într´un pepene. Fig. Stabilesc, introduc; a implanta obiceĭurĭ noŭă.

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză