Toate definitiile
ZBÚCIUM s. 1. v. agitaţie. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitaţie, frământare, neastâmpăr, nelinişte, (livr.) impacienţă. (Un ~ inutil.)
Zbucium ≠ astâmpăr, calm, linişte
ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).
ZBÚCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.
1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.
ZBÚCIUM s. 1. v. agitaţie. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitaţie, frământare, neastâmpăr, nelinişte, (livr.) impacienţă. (Un ~ inutil.)
Zbucium ≠ astâmpăr, calm, linişte
ZBÚCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.