Toate definitiile

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.

VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contrain-dicat.

Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător

vătămătór¹ adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre

vătămătór² (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj. 1. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. – Vătăma + suf. -ător.

vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.