Toate definitiile

victórie (-ii), s. f. – 1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.

VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

VICTÓRIE s. 1. v. biruinţă. 2. izbândă, reuşită, succes. (~ echipei de handbal.)

Victorie ≠ eşec, înfrângere

VICTÓRIE s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].

VICTÓRIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat. victoria)

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

*victórie f. (lat. victoria, fr. victoire). Biruință, izbîndă: a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ). Mold. Tulpan scrobit (în Munt. tulpan topit). Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile.