Toate definitiile

véșted (-dă), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veaștid. Lat. viscĭdus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard. biskidu „rînced”. Semantismul presupune o fază intermediară „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescĭdus de la vescus „slăbit” (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der. veșteji (var. înv. veștezi), vb. (a se ofili, a se usca).

VÉȘTED, -Ă, veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).

VÉŞTED adj. 1. v. ofilit. 2. mort, uscat. (Frunză ~.)

VÉŞTED adj. v. fanat, trecut.

Veşted ≠ viguros, viu, violent

véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede

véșted, -ă adj. (lat. *viescĭdus, d. viescĕre, a se veștezi [!], infl. poate de vĭscĭdus, cleĭos, cofleșit, d. vĭscum, vîsc. Nu e nevoĭe să presupunem un *vêscidus, d. vêscus, slab, nehrănit. It. viscido). Moleșit, vorbind de frunzele, florile și unele poame rupte din tulpina lor: Salata de lăptucĭ făcută ĭerĭ e veștedă azĭ. Fig. Ofilit: o față veștedă. V. uscat.