Toate definitiile

UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.

UZUCAPIÚNE s. v. prescripţie achizitivă.

UZUCAPIÚNE s.f. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. [Pron. -pi-u-, var. usucapiune s.f. / < lat. usucapio < usus – uz, capere – a lua].

UZUCAPIÚNE s.f. (Jur.) 1. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. 2. Dobândire a suveranității asupra unui teritoriu prin exercitarea continuă și pașnică a autorității de stat asupra acelui teritoriu. [sil. -pi-u-, g.-d. art. uzucapiúnii] (din fr. usucapion, lat. usucapio) [morf. DOOM]

uzucapiúne (-pi-u-) s. f., g.-d. art. uzucapiúnii

*uzucapiúne f. (lat. usucapio, -ónis, d. usus, uz, și cápere, a lua). Jur. Dobîndire bazată pe posesiunea prelungită, pe un număr oare-care de anĭ, în care timp nu s´a rîdicat [!] nimenĭ să-țĭ conteste posesiunea.