Toate definitiile

URÂCIÚNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciúne s. f.] – Urî + suf. -ciune.

URÂCIÚNE s. 1. v. urâţenie. 2. v. monstru.

URÂCIÚNE s. v. animozitate, discordie, duş-mănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.

Urâciune ≠ frumuseţe

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni

uricĭúne f. (d. urît). Defectu de a fi urît (la față): uricĭunea luĭ Voltaire. Defectu de a fi odios: uricĭunea uneĭ fapte. Ființă urîtă: cine e uricĭunea asta? – Rar urîcĭune (vest). V. cĭumă, holéră.

urîcĭúne, V. uricĭune.

URĂCIÚNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.

uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune.

urăcĭúne f. (d. urez saŭ lat. augurátio, -ónis). Cod. Vor. Urare.