Toate definitiile

URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

URSÚZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, tacitum, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. şi reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreţ, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclişit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. şi Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Ursuz ≠ vesel

ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der. – Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι ‹ lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk.

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze

ursúz, -ă adj., pl. m. jĭ (turc. ughursuz, pop. ursuz, sinistru, de răŭ auguriŭ, d. ughur, auguriŭ; sîrb. ugursuz, mizerabil, nelegiuit. V. ogur). Fam. Nenorocit, funest (Rar). Răŭ, morocănos, supărăcĭos. Adv. S´a purtat ursuz. – În est și hursuz.