Toate definitiile

URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

URMĂTÓR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~oare.)

URMĂTÓR s. v. coborâtor, continuator, descendent, moştenitor, odraslă, progenitură, scoborâtor, succesor, urmaş, viţă, vlăstar.

Următor ≠ anterior, precedent, premergător

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.

următór, -oáre adj. Care urmează, care vine pe urmă: elevu, capitulu [!] următor.