Toate definitiile
URÁT s. v. urare.
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.
urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți
urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.
URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. şi fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleş, (Mold.) balcâz, (Mold. şi Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) şui. (O fiinţă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluţit, strâmb, strâmbat, urâţit, (reg.) stropşit, zgâmboit, (Mold.) şonţit. (O faţă ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.
URÂT s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă.
Urât ≠ arătos, chipeş, drag, frumos
urất2 s. n.
urî́t și (vechĭ) urít, -ă adj. (part. d. urăsc. D. rom. vine rut. urýinyi). Lipsit de frumuseță [!], care nu place ochilor, urechilor saŭ nasuluĭ: femeĭe, față, casă, țară urîtă; cîntec, miros urît. Posomorît, ploĭos: timp urît. Antipatic, neĭubit: urît de toțĭ. Reprobabil, nedemn: fapte urîte. A-țĭ fi urît, a te plictisi: mĭ-e urît nelucrînd. S. n. fără pl. Plictiseală: mor de urît nelucrînd. Vechĭ. Ură. Adv. În mod urît: a scrie urît.
2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.