Toate definitiile
únghie (-ii), s. f. – Unitate de măsură pentru greutăți valorînd între circa 28 și 35 g. Mgr. οὐγγία (Tiktin). Sec. XVII, înv. Este dubletul lui uncie, s. f., din lat. uncia (sec. XIX).
únghie (-ii), s. f. – 1. Lamă cornoasă la ultima falangă a degetelor, la om. – 2. Gheară. – 3. Copită. – Var. înv. unghe. Mr. ungl’e, megl., istr. ungl’ă. Lat. ŭngŭla (Cipariu, Gram., 47; Pușcariu 1817; REW 9071), cf. vegl. yongla, it. unghia, friul., fr. ongle, prov. ongla, cat. ungla, sp. uña, port. unha. Uz general (ALR, I, 52). – Der. unghișoară, s. f. (broscuță sublinguală, boală la cai; întărire a corneei, boală la vite). – Cf. ghiară.
UNGHIA-CÁPREI s. v. burete-galben.
UNGHIA-GĂÍNII s. v. coronişte.
UNGHIA-ÚRSULUI s. v. spin.
ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
ÚNGHIE s. 1. (ANAT,) copită. (~ calului.) 2. (MED.) unghie incarnată = onixis. 3. (BOT.) unghia-pă-sării (Viola declinata) = (reg.) micşunele-de-mun-te (pl.), panseluţe-de-munte (pl.), trei-fraţi, trei-fraţi-pătaţi.
ÚNGHIE s. v. gheară.
únghie (-ghi-e) s. f., art. únghia (-ghi-a), g.-d. art. únghiei; pl. únghii, art. únghiile (-ghi-i-)
*úncie f. (lat. uncia, a doŭă-spre-zecea parte a libreĭ la Romanĭ, lungimea degetuluĭ mare. V. oca). A doŭă-spre-zecea parte a libreĭ romane: în Francia, 1ǀ16 din vechea livră (30 gr., 59). Fig. Fam. Mică cantitate: o uncie de vanitate. – La Dos. unghie (mgr. ungia).
únghie f. (lat. úngula, unghie; it. únghia, ugna, pv. ongla, fr. ongle, cat. ungla, sp. uña, pg. unha). Materia dură cu care se termină vîrfu degetelor (numită la unele animale și păsărĭ și gheară, ĭar la vite copită): a-țĭ tăĭa unghiile. Nicĭ cît negru supt [!] unghie, de loc [!], nicĭ de cum. A lua în unghiĭ, a lua în gheare, a ataca violent. A fi unghie și carne cu cineva, a fi foarte unit cu el, a ținea foarte mult cu el. Zgîrcit de-șĭ mănîncă de supt [!] unghie, foarte zgîrcit. Unghia găiĭ, 1. o buruĭană popilionacee (astrágalus glycyphyllos); 2) un fel de bubă cu treĭ găurĭ. Unghia păsăriĭ, un fel de viorea (viola declinata).
unghíe, V. uncie.