Toate definitiile

UITĂTÚRĂ, uitături, s. f. Faptul de a se uita; privire, aruncătură de ochi. ♦ Fel de a se uita, de a privi; căutătură. – Uita + suf. -ătură.

UITĂTÚRĂ s. 1. v. ochire. 2. v. privire.

uitătúră s. f., g.-d. art. uitătúrii; pl. uitătúri

uĭtătúră f., pl. ĭ. Modu de a te uĭta (de a privi), privire, căutătură: hoțu se cunoaște după uĭtătură. Aruncătură de ochĭ: am observat dintr´o uĭtătură.

uĭtătúră f., pl. ĭ. Privire: a arunca o uĭtătură asupra cuĭva.