Toate definitiile

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forţa, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.

SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleşi, covârşi, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, prostitua, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.

A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti

A supune ≠ a elibera

supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).

supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús