Toate definitiile
IARBA-SÓMNULUI s. v. papanaş, salvie.
SOMN s. (IHT.; Silurus glanis) (rar) salmon.
SOMN s. v. mărgica cucului.
SOMN1, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. som.
somn (-ni), s. m. – Pește răpitor (Silurus glanis). – Var. înv. som. Megl. som. Sl. (rus.) somŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 354; Sanzewitsch 209; Conev 53), cf. bg., sb., cf., slov. som. Fonetismul indică o apropiere de somn „faptul de a dormi”. – Der. somotei, s. m. (somn mic), dim. al var.
somn1 (pește) s. m., pl. somni
somn2 (stare) s. n.
1) somn și (nord) som m. (infl.de somn 2, d. rus. som, pol. sum [rut. bg. sîrb. sam], d. germ. salme, d. lat. salmo, salmon. V. somoteĭ, jemlugă). Un pește fără solzĭ, cu gura mare și lată, cu mustățĭ și trăitor pin Dunăre și r]urile vecine (silúrus glanis). Ajunge pînă la 2-3 metrĭ. – Cînd e mic se numește moacă, dela 1-2 kg. somoteĭ, dela 2-8 laprac, de la 8-15 ĭarma, ĭar de la 15 în sus pană.
IARBA-SÓMNULUI s. v. papanaş, salvie.
somn (-nuri), s. n. – 1. Actul de a dormi. – 2. Toropeală, tendință de a dormi. – Mr. somn(u), megl. son, istr. somn. Lat. sǒmnus (Cihac, I, 256; Pușcariu 1607; REW 8086), cf. vegl. samno, it. sonno, prov. som, fr. somme, cat. son, sp. sueño, port. somno. – Der. somna (var. însomna), vb. (înv., a dormi); somnișor, s. m. (mac, Papaver somniferum; plantă, Clinopodium vulgare, Leonorus cardiaca; ouăle insectei Gastropacha neustria); somnorea, s. m. (specie de păsărică); însomnorat, adj. (înv., adormit); somnoros (var. somnuros), adj. (somnolent, fără vlagă; căruia îi place somul; leneș); a cărui der. din lat. somnolentus (REW 8085) nu pare probabilă, cf. Graur, BL, V, 113; somnoroasă, s. f. (plantă, Laserpitium prutenicum; pidosnic, Cerinthe minor); somnoroșie, s. f. (somnolență, buimăceală); somnie, s. f. (somnolență); nesomn, s. n. (insomnie). – Der. din fr. somnambul, s. m.; somnambulism, s. n.; somnifer, adj.; somnolență, s. f.; insomnie, s. f.
SOMN2, (rar) somnuri, s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
SOMN s. dormit, odihnă, repaus, (arg.) soileală. (După o oră de ~, s-a sculat.)
SOMN s. v. mărgica cucului.
Somn ≠ nesomn, trezie, veghe, veghere
SOMNUL DE VÉCI s. v. moarte.
2) somn n., pl. urĭ (lat. sŏmnus, somn, care vine din *sopnus, de unde și verbu sopire, a ațipi; vgr. ýpnos, ser. svap-na-s, somn, vsl. sŭpati, a dormi; it. sonno, sard. sonnu, pv. vfr. somme, sp. sueño, pg. somno. V. soporific, ipnotic). Starea de repaus în care omu și animalele dorm, adică, în mod natural, corpu lor își perde cunoștința și nu maĭ lucrează de cît inima, ceĭa ce se întlmplă obișnuit noaptea și excepțional ziua (invers la animalele de noapte): a-țĭ fi somn. Fig. Iarna e somnu naturiĭ. Somn de moarte, de plumb, somn greŭ, adînc. Somnu veșnic, moartea.