Toate definitiile

SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SCURTÁ vb. 1. a micşora, a prescurta, a reduce. (Mai ~ din text.) 2. v. prescurta. 3. v. abrevia. 4. (reg.) a reteza. (A ~ o haină.) 5. a tăia. (Mai ~ din poale.) 6. a tăia. (A ~ drumul peste câmp.) 7. v. micşora.

SCURTÁ vb. v. ajunge, decapita, prinde, reduce, simplifica, tăia.

A (se) scurta ≠ a (se) lungi

A scurta ≠ a alungi, a prelungi

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtéz v. tr. (lat. ex-cŭrtare, fr. écourter). Fac maĭ scurt: a scurta o haină, un discurs, un drum (făcîndu-l maĭ drept), o distanță (ĭuțind mersu trenuluĭ ș.a.). A scurta cuĭva vorba, a nu-l lăsa să maĭ vorbească. A-ĭ scurta pretențiunile, a i le reduce, a-ĭ muia nasu. A-ĭ scurta cărările, a-l face să nu maĭ vie Invățîndu-l minte.

scúrtă s. f., g.-d. art. scúrtei; pl. scúrte

scúrtă f., pl. e (d. scurt, pin aluz. la scurtarea saŭ împedecarea mișcărilor). Vest. Adenită. V. udmă.